Am ajuns din nou în acel moment al anului în care îi separăm pe cei ce au excelat de cei care din varii motive nu au convins îndeajuns. “Suspecții de serviciu” sunt cam aceeaşi, primul loc nu prea e o surpriză, iar diferențele între locurile 2-5 au fost marginale, decise de vârfurile în pilotaj ale unui pilot ce se înscrie aproape de linia Ascari-Senna în privința vitezei pure. Abordarea supremă a la Schumacher a triumfat pentru a treia oară la rând în alegerile noastre.
5. Lewis Hamilton
Un monopost înşelător, cu aderență precară în virajele foarte rapide şi o instabilitate cronică la viteze reduse nu au revelat decât rareori calitățile excepționale ale celui mai titrat pilot din istorie. Astfel că vârfurile în pilotaj au fost mai rare ca în majoritatea sezoanelor trecute, iar în calificări a fost uneori bulversat de volatilitatea monopostului W14. Stilul goemetric de pilotaj nu a ajutat nici el, “împăcarea” cu balansul dubios la efectuarea rotației în virajele lente intervenind doar din loc în loc. Abordarea sa având similitudini cu cea a lui Stewart a revelat limitări când a fost pusă față în față cu o maşină rea, ce ar fi trebuit strunită în multe ocazii în stilul lui Rindt sau Peterson.
A rămas etalonul în privința managementului pneurilor în racetrim, iar când planetele s-au aliniat, W14 accesând acea fereastră de operare ce i-a permis să-şi etaleze întregul arsenal (precum la Hungaroring sau Austin), vechiul Lewis Hamilton a arătat că nu a pierdut nimic din calitățile sale legendare, arătând tuturor drumul corect.
Asemănător cu Rudolf Caracciola post 1937
4. Lando Norris
“A fost cel mai bun an al meu” mărturisea britanicul. Dar a fost oare atât de grozav sezonul lui Lando Norris încât să rivalizeze cu realizările lui Alonso sau Leclerc? Analizând la rece, omul de la McLaren a comis câteva erori costisitoare, în special în calificări (cel mai recent în Abu Dhabi), în racetrim (Las Vegas spre exemplu) acestea devenind din ce în ce mai rare. Asta nu ar fi suficient să îl tragă atât de mult în jos, dacă ar fi compensat prin nişte vârfuri în pilotaj care să acopere greşelile ocazionale. Totuşi, cu excepția GP-ului mexican, nu am văzut la el performanțe vintage. Poate duce un McLaren MCL60 dificil de explotatat în multe ipostaze la nivelul maxim teoretic în mod constant, dar nu poate transcende aceste limite teoretice, nici nu are un arsenal atât de vast precum Verstappen. Per ansamblu însă a pilotat superb, la nivelul a poate jumătate dintre campionii mondiali ai F1. Când însă nivelul arătat de primii trei din acest top rivalizează în unele privințe cu tot ce a m văzut mai bun în cei 73 de ani de Campionat Mondial, simpaticul Lando nu poate urca mai sus. Stofă de campion are însă dincolo de orice îndoială.
Asemănător cu Peter Collins
3. Fernando Alonso
Gladiatorul prodigios e mânat în luptă de nişte resorturi unice, dorința sa de a concura la cel mai înalt nivel şi cele câteva mici minuni scoase din joben demonstrând că vârsta nu e un factor decisiv atunci când competitivitatea sufletului de pilot pur al celui de la volan descinde direct din Tazio Nuvolari.
Aston Martin a fost al doilea monopost din punct de vedere al competitivității pentru circa 30% din sezon, dar pentru 50% a fost numai al patrulea. Cam de fiecare dată a maximizat întregul potențial, extrăgând şi ultima fărâmă de performanță, pentru ca în Brazilia să hipnotizeze asistența cu o demonstrație de pilotaj defensiv având similitudini cu arta războiului. Acela a fost unul dintre momentele din 2023 în care un pilot a reuşit să treacă dincolo de limitele cunoscute ale maşinii. Ar fi putut oricare alt pilot de pe grilă să reuşească ceva similar? E rezonabil să credem că nu.
Incidentele din a doua parte a sezonului, precum şi minusul care l-a urmărit întreaga carieră: viteza pe un tur de calificare, îi răpesc la mustață locul secund.
Asemănător cu Tazio Nuvolari, nu e niciun dubiu aici
2. Charles Leclerc
În execuția unui tur de calificare poate accesa un teritoriu în care în trecut puteau opera Alberto Ascari sau Ayrton Senna. Cel mai rapid pilot al epocii actuale a reuşit o transcendere a limitelor monopostului în cel puțin 5-6 ocazii în 2023, oricum mai mult care oricare altcineva. În acele momente în care SF-23 a valsat pe muchia dintre sublim şi ridicol a dovedit un control la limita extremă a posbilităților umane ce l-a împins să încerce în câteva ocazii imposibilul. “Ştiți, nimeni nu poate face minuni, dar Gilles te făcea câteodată să te îndoieşti…” este replica faimoasă a lui Jacques Lafitte, ce i se poate aplica azi lui Charles Leclerc. Căci atât reuşitele rivalizând cu cele ale lui Villeneuve, cât şi erorile apărute uneori au acelaşi declanşator : dorința de a anula limitările monopostului său cu o fereastră îngustă de operare şi credința că o poate face.
A înțeles că se va confrunta cu un sezon infinit mai greu ca 2022 din momentul în care a învârtit pentru prima dată volanul în testele din Bahrain, reuşind totuşi să acceseze un nivel aproape ridicol de ridicat în privința vitezei extrase, , în ciuda compromisului făcut pentru a-şi adapta stilul. O dată ce upgrade-ul de la Suzuka i-a permis să etaleze şi ultima fărâmă de viteză, şi-a cimentat poziția de cel mai iute pilot. Asta în condițiile în care a făcut paşi mari în față la capitole la care în trecut era pus în umbră de Sainz: simț tactic şi managament pneuri. Ca şi în anii trecuți, ghinionul nu l-a ocolit defel, pierzând o victorie pe mâna Fortunei în Las Vegas.
Dacă Scuderia mută corect în plan tehnic şi operațional, în 2024-2025 am putea avea un duel epic pentru titlurile supreme între el şi Max Verstappen, un fel de Villeneuve versus Schumacher. Cine ar învinge e o chestiune ce nu va împăca taberele de fani.
Asemănător cu Alberto Ascari meets Gilles Villeneuve
1. Max Verstappen
O furtună de neoprit, excelând la aproape orice capitol fundamental, înfierând erorile trecute şi desfăşurând un evantai mai larg de calități ca în ultimele sezoane, triplul campion al F1 tinde a deveni pachetul suprem întocmai cum s-a petrecut cu Michael Schumacher. Olandezul poate fi considerat o combinație unică între abordarea multidimensională a germanului şi lipsa de respect-în sensul bun, a lui Guy Moll, totul transpus pe pistă într-o manieră clinică ce l-a făcut de neoprit.
E adevărat că a avut maşina cea mai rapidă, dar caracterul “tricky” al acesteia în mai multe sesiuni de calificări-în speță dificultatea de a genera temperatură în trenul față, l-a făcut în multiple ocazii să muncească din greu-atât de pistă cât şi în garaj. Aşa a putut turna fundația pentru invariabila victorie de a doua zi.
Până în 2022 nu putea accepta că cineva îi poate fi superior într-o anumită zi, pe un anumit circuit. Acum a făcut un pas înainte, însă nu acceptând supremația celuilalt, ci admițând că nu şi-a folosit toate resursele şi asigurându-se că asta nu se va întâmpla. Ce s-a petrecut la Baku este elocvent în acest sens.
Impresionează prin lipsa de erori şi faptul că nu are puncte nevralgice, deşi la 2 capitole este marginal pus în umbră de Leclerc, respectiv Hamilton, ca pachet complet nu are superiori în era actuală.
Unul dintre cei mai mari piloți ai istoriei? Fără urmă de îndoială. Dar poate emite pretenții la titulatura de etalon al tuturor epocilor? Să ne limităm la a spune că în ciuda arsenalului etalat, nu am văzut la el ceva comparabil cu Bremgarten 1953, Spa 1963 sau Estoril 1985…
Asemănător cu Guy Moll meets Michael Schumacher
Cine ar mai fi avut loc într-un clasic top 10 al sezonului?
10. Pierre Gasly
Asemănător cu Rene Arnoux
9. Oscar Piastri
Asemănător cu Mike Hawthorn
8. George Russell
Asemănător cu Hermann Lang 1937-1938, dar fără modestia germanului
7. Carlos Sainz Jr.
Asemănător cu Jenson Button în anii McLaren
6. Alexander Albon
Asemănător cu Pedro Rodriguez
Quinta royală a F1 all time, 1946-2023
5.Ayrton Senna
4.Gilles Villeneuve
3.Alberto Ascari
2.Michael Schumacher
1.Jim Clark
Quinta royală a curselor de Grand Prix, 1895/1906-2023
5.Georges Boillot
4.Michael Schumacher
3.Tazio Nuvolari
2.Jim Clark
1.Bernd Rosemeyer
