O nouă atracție prezentată de Țiriac Collection: monopostul Oracle Red Bull Racing RB6

Data publicarii:

Țiriac Collection, singura galerie auto și moto privată deschisă publicului în România, creează o punte între istoria evoluției autovehiculelor și universul captivant și plin de adrenalină al Formulei 1, prin integrarea monopostului Oracle Red Bull Racing RB6.

Astfel, pentru o perioadă limitată, atmosfera vibrantă a curselor de Grand Prix pătrunde în lumea autovehiculelor de excepție găzduite de Țiriac Collection.

Cu ocazia prezentării în premieră a monopostului Oracle Red Bull Racing RB6, la Țiriac Collection au fost planificate evenimente și atracții dedicate publicului, în perioada 27-29 octombrie 2023:

  • În seara de vineri, 27 octombrie 2023, un public limitat de 100 de persoane va avea șansa de a accesa prezentarea în avanpremieră – eveniment exclusivist, contra cost. Simulatoarele Oracle Red Bull și o dezvăluire în cerc restrâns a monopostului vor fi principalele atracții ale serii.
  • Weekendul 28-29 octombrie 2023, aduce porți deschise cu acces gratuit publicului larg la Țiriac Collection, cu ocazia prezentăriimonopostului Oracle Red Bull Rancing RB6.

Monopostul Oracle Red Bull Racing, tribut adus performanței și pasiunii pentru viteză

Misiunea Oracle Red Bull Racing este încapsulată într-o propoziție: să câștige și să o facă diferit. Rezonând cu acest deziderat, Țiriac Collection își deschide porțile pentru monopostul Oracle Red Bull Racing RB6, ca un tribut adus performanței și pasiunii pentru motorsport, diversificând spectrul de automobile ce au definit istoria vitezei și tehnologiei de vârf.

Monopostul Oracle Red Bull Racing integrat în galeria Țiriac Collection strălucește atât prin caroseria de actualitate, cât și prin performanțele deosebite înregistrate de modelul RB6.

Bolidul dotat cu un motor în 8 cilindri, ce cȃntarește 95 kg, poate angrena ȋn cursele F1 până la 750 CP, dispunând de o capacitate de 2.400 cmc și dezvoltȃnd 18.000 rpm.

Prin includerea monopostului Oracle Red Bull Racing, diversitatea tipologiilor de vehicule prezente în galeria Țiriac Collection devine si mai bogată, completând suita de automobilele clasice, modele unicat, serii speciale și supercaruri cu design sau performanțe extraordinare.

Prezentare exclusivistă și momente experiențiale inedite pentru publicul pasionat – avanpremieră cu locuri limitate.

Pasionații curselor de Formula 1 au oportunitatea unică de a participa la dezvelirea în premieră a monopostului Oracle Red Bull Racing RB6 și de a experimenta vibrațiile și emoțiile specifice competițiilor de mare viteză.

În cadrul prezentării în avanpremieră a monopostului Oracle Red Bull Racing RB6 programat în seara zilei de 27 octombrie, între orele 19:00-20:00, 100 de pasionați sunt invitați să vizualizeze în premieră spectaculosul exemplar și să pătrundă în uluitorul univers al Formulei 1.

Participarea la evenimentul cu locuri limitate se face pe baza unui bilet de intrare în valoare de 200 de lei, iar locurile se pot rezerva exclusiv online, prin completarea formularului disponibil la adresa www.tiriaccollection.ro/redbull , în limita celor 100 de locuri disponibile. Completarea formularului va fi urmată de confirmarea organizatorului și de achiziția biletului fizic, de la locația Țiriac Collection, în ora prealabilă evenimentului (mai exact în 27 octombrie 2023, interval orar 18:00-19:00).

Această ocazie va oferi unui public privilegiat o experiență de neuitat și șansa de a descoperi secrete fascinante legate de monopostul Oracle Red Bull Racing RB6 – modelul care a marcat începutul evoluției fulminante pentru Oracle Red Bull Racing în Formula 1. Drumul în povestea extraordinară a curselor de Formula 1 va fi ghidat de reprezentanții galeriei Țiriac Collection, care vor dezvălui detalii despre exemplarul vedetă a circuitului F1.

Porți deschise pentru publicul larg în weekendul 28-29 octombrie 2023

Evenimentele dedicate publicului larg continuă la Țiriac Collection în zilele de sâmbătă, 28 octombrie și duminică, 29 octombrie, cu prezentare oficială a monopostului în cadrul unei acțiuni de tip porți deschise. Cu această ocazie, vizitatorii vor avea oportunitatea să vizualizeze îndeaproape și să exploreze aspectele tehnice și estetice ale monopostului Oracle Red Bull Racing RB6. Accesul în galeria Țiriac Collection se va efectua gratuit, în zilele de 28-29 octombrie 2023, în intervalul orar 10:00-19:00.

Vizitatorii vor fi totodată întâmpinați cu momente experiențiale unice pregătite în colaboare cu echipa Oracle Red Bull Racing, pentru această ocazie specială.

Adresa Țiriac Collection este Calea Bucureștilor nr. 289, Otopeni (vizavi de Aeroportul Internaţional Henri Coandă). Locatie via Google Maps: https://goo.gl/maps/ygSxBxS77So.

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

Câțiva factori mai puțin mediatizați ai superiorității McLaren

În 2012 McLaren s-a bătut la ambele titluri cu...

Retragerea Renault din postura de motorist: un avantaj pentru Ferrari?

Din 2026 vom avea 5 furnizori de unități propulsoare,...

Se poate dansa și în trei? Despre cum ar putea strica Ferrari apele McLaren și Red Bull

Scopul declarat al Scuderiei Ferrari pentru acest final de...

     De unde a pornit declinul Red Bull. Detalii noi şi similitudini frapante

Red Bull a început pe cai mari sezonul 2024....

Echipele Italiei și Spaniei au câștigat aurul pe TCS Racing Park la Motocrosul Națiunilor Europene

Echipele Italiei, la masculin, și Spaniei, la feminin, au...

Piloți din 15 țări se vor lupta pentru titlul european la Motocrosul Națiunilor Europene pe TCS Racing Park

România găzduiește în perioada 20 – 22 septembrie Motocrosul...

Grupul LEGO și Formula 1 demarează la turație maximă un nou parteneriat de brand

Grupul LEGO și Formula 1 au anunțat un nou...

Primele puncte la general pentru Luca Viișoreanu și echipa Real Racing și în Campionatul Euro 4

Luca Viișoreanu și echipa românească Real Racing au obținut,...