Despre taxele de organizare plătite de circuite şi motivele din spatele atitudinii lui Mohammed Ben Sulayem

Data publicarii:

Despre tweet-urile preşedintelui FIA ce au declanşat o ripostă dură din partea Liberty am scris la timpul potrivit, oferind toate detaliile care contează, inclusiv unele mai “subterane”. De data asta trecem în revistă motivele care au determinat atitudinea sa, prezentând în acelaşi timp şi taxele (crescute) pe care pistele agreate trebuie să le achite pentru a găzdui un Grand Prix.

La finele acestui text este posibil ca unii să-şi schimbe optica asupra problemei. Mai ales că un complot împotriva lui Ben Sulayem s-ar prefigura, portavocea fiind o parte a presei britanice, în special BBC. Pentru Liberty şi ai săi acționari e vorba în primul rând de bani, de profit, de acoperit acea sumă de peste 8 miliarde $ plătită în 2017.

Pentru Ben Sulayem, ce spre deosebire de Jean Todt, vine din rândurile membrilor FIA, este vorba şi despre oamenii a căror muncă nu o bagă nimeni în seamă pentru că sunt prea puțin în lumina reflectoarelor. Avem aici interese diferite, abordări diferite, viziuni diferite ce se ciocnesc într-un punct. Iar presa nu a făcut decât să speculeze asta dintr-un unghi prea îngust în care ascensiunea F1 pe piețele americane şi asiatice atingând noi recorduri este cel mai important lucru.

“În calitate de custode al sportului cu motor, FIA, ca organizație non-profit, este precaută cu privire la presupusele etichete de preț umflate până la  20 de miliarde de dolari care sunt aplicate F1”, a scris el. Apoi a continuat cu alte două tweet-uri scurte, considerate “radicale” de Liberty.

“Orice potențial cumpărător“, scria ben Sulayem, “este sfătuit să aplice bunul simț, să ia în considerare binele superior al sportului și să vină cu un plan clar și durabil-nu doar cu o grămadă de bani”. A încheiat în felul următor: “Este de datoria noastră să luăm în considerare care va fi impactul viitor pentru promotori în ceea ce privește taxele de găzduire crescute (ale Grand Prix-urilor-n.n.) și alte costuri comerciale, precum și orice impact negativ pe care l-ar putea avea asupra fanilor.”

Judecat la rece, poate că seria aceasta de mesaje nu a fost cea mai înțeleaptă cale, dar preşedintele FIA s-a ghidat după maniera care spune că în cazuri mai extreme e nevoie de măsuri extreme. Majoritatea zdrobitoare a fanilor au în față doar un tablou strălucitor cu curse pe mai multe continente, tribune pline, Drive to survive plus informații servite prin intermediul presei decât asupra unor subiecte care vând, poleite cu insistență.

În acest tablou creionat cu mare abilitate partea mai puțin vizibilă a unui week-end de cursă este complet neglijată. Sloganul din campania lui Ben Sulayem “FIA pentru membrii săi” a fost trecut cu vederea atunci, iar acum e complet dat uitării. Doar că omul din Emirate vrea să-şi urmeze calea trasată în 2021, cu toată moştenirea grea ce include şi acel final controversat al GP-ului din Abu Dhabi.

Ales prin voturile reprezentanților Cluburilor Auto Naționale/ Federațiilor Auto din fiecare țară afiliată ce au înclinat balanța în favoarea sa, avea o datorie de plătit oricum. Multe dintre aceste Autorités Sportives Nationales Accréditées (prescurtat ASN în limbajul folosit în domeniu) există încă de la începuturile motorsportului, rolul lor în evoluția curselor de Grand Prix fiind crucial.

De la organizarea GP de l’ACF 1906 la reglementarea Campionatului Mondial al Mărcilor în 1925 , la Campionatul European pentru Piloți de Grand Prix în anii ’30 şi până la crearea cadrului pentru desfăşurarea Campionatului Mondial al Piloților de F1.

Acum, ca şi în 1950, ele sunt cele care se ocupă de organizarea unui week-end de cursă. Liberty prin F1 doar gestionează drepturile comerciale în timp ce promotorul evenimentului, în afară de activitatea de promovare mai varsă nişte bani în bugetul deținătorului pistei respective şi foarte puțin in cel al ASN-ului local. Oamenii aleşi de aceste ASN nu sunt toți plătiți pentru serviciile oferite, foarte mulți acționând ca voluntari. Iar cei plătiți pentru asta oricum primesc nişte sume infime.

Ei sunt acei “anonimi” care se ocupă de bunul mers al lucrurilor, fiind stewarzi, marshali, medici şi asistenți medicali, oameni implicați în asigurarea serviciului de cronometrare, curățenie, mentenanță (electricitate şi celelalte facilități) samd. Creşterea numărului de Mari Premii a dus invariabil la o creştere a numărului de ASN-uri implicate, iar asta îi oferă până la urmă o greutate suplimentară lui Ben Sulayem pe care îl văd ca venind din rândurile lor şi reprezentându-le interesele într-o relație alambicată şi tăioasă cu deținătorul drepturilor comerciale (ce are alături o parte din echipe).

Aşa cum am scris la începutul acestui text, ținta primară urmărită de acționarii Liberty Media este recuperarea sumelor investite în 2017 şi imediat obținerea unor profituri cât mai generoase. O dată cu apariția pandemiei de Covid, a inflației ulterioare şi altor factori economici ce au diluat veniturile mulora, oamenii necunoscuți ce sunt implicați în activitățile fără de care un GP nu se poate desfăşura au considerat că ar merita remunerați într-un mod realist, asta incluzând evident şi anume sume de bani pentru cei foarte mulți voluntari.

În 2020, în plină pandemie, e adevărat că F1 (Liberty) a oferit sume învârtindu-se între 1-1.5 milioane $ organizatorilor de curse pentru ca aceştia să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile, cluburile/asociațile naționale nemaiputând face față atunci. Această acțiune a fost mediatizată excesiv, vârful de lance fiind atunci (ca şi acum) BBC Sport prin condeiul lui Andrew Benson în special.

Numai că Liberty şi-a recuperat înzecit cele câteva milioane oferite atunci prin creşterea substanțială a taxelor ce trebuie plătite de circuite, ca într-un cerc vicios crescând prețurile biletelor, drepturile de televizare samd. Spre exemplu, în 2017 când gigantul american a cumpărat de la Bernie drepturile comericiale, Silverstone plătea pentru a putea găzdui GP-ul Marii Britanii o taxă de sub 15 milioane $. Pentru 2023 suma se ridică la 26 milioane $. Monaco-locație emblematică, nu a plătit niciodată pentru organizare până în 2021. Acum scoate din buzunar 20 milioane $ (incluzând un procent din taxele turistice).

O creştere notabilă față chiar de sezonul anterior se observă în cazul Bahrain-ului (+7 milioane), în multe alte locații plusul față de 2022 fiind de 2 milioane $ ( spre exemplu în Australia, Azerbaidjan, Canada, Abu Dhabi). Din 2023 Azerbaidjan devine lider în ce priveşte taxa de organizare, cu 57 milioane. Unii dintre voluntarii angajați în acțiunile de organizare a unui GP au mărturisit spre exemplu că în afară de întrecerea la care participă ca parte a personalului ce face posibilă desfşăurarea cursei de F1, la altele nu îşi mai permit să ia parte (ca simplu spectatori) din cauza creşterii costurilor.

În situația dată preşedintele FIA apare ca un personaj care începe să deranjeze Liberty. De aici şi anumite acțiuni concertate împotriva sa. Nu ne referim aici la scrisoarea ce a printr-o “minune” a ajuns la BBC şi SkyF1 (ce a concediat doi “pundits” ce nu se comportau “politically correct”). Ci la descoperirea şi mediatizarea comentariilor sexiste făcute în urmă cu două decenii de Ben Sulayem. Metoda de prezentare a acelor replici a fost aleasă în aşa fel încât ele să apară ca o revelație despre care oamenii implicați în motorsport (deci şi membrii FIA) nu aveau habar.

Doar că deja în aprilie 2021 existența acelor opinii sexiste a fost prezentată celor de la FIA. În toiul acestui proces de discreditare, cineva a avut inspirația să observe că în componența Consiliului Mondial al Motorsportului din cadrul FIA procentul de femei este de 25%, în timp ce în Consiliul de administrație al Liberty Media femeile reprezintă doar 12% (adică o femeie şi şapte bărbați). Mai mult, noul CEO al organului de conducere al FIA este o femeie, Nathalie Robyn.

Ce încearcă încă voalat acum Liberty este inducerea ideii că îndepărtarea lui Mohammed Ben Sulayem din funcția sa este un lucru ce ar aduce beneficii pentru toți, atitudinea conflictuală a acestuia fiind prezentată ca dăunătoare pentru Formula 1 ca sport. Acesta în schimb are suportul WMSC şi al majorității ASN-urilor ale căror interese le punea deasupra F1, pentru că de ei a fost ales şi prin natura funcției trebuie să le apere şi interesele.

Vestea recentă că Ben Sulayem nu se va mai implica direct atât de des în funcționarea de zi cu zi a F1 a fost prezentată de o parte a presei (având relații mai mult sau mai puțin clare cu Liberty) ca pe un semn de slăbiciune al acestuia, indiciu clar că face un pas înapoi în lupta cu compania americană. Situația este în realitate diferită, mutarea aceasta reprezentând parte a planului său de restructurare a FIA. Mai ales că rolul de preşedinte al FIA nu este despre implicarea zilnică în desfăşurarea oricărei ramuri sportive de sub umbrela federației. Pentru astfel de sarcini au fost desemnate special anumite persoane cu abilități şi experiență în domeniu.

În acest moment, prin extinderea numărului de curse, Liberty îi face de fapt un serviciu lui Ben Sulayem, ce primeşte astfel mai mulți aliați/sprijinitori. Despre oferirea girului FIA pentru planurile Arabiei Saudite privind o competiție de monoposturi de top (despre care am scris acum puțin timp), nu ne putem pronunța încă, dar situația aceasta cu siguranță nu este una dezavantajoasă pentru preşedintele federației.

Evident că acesta nu este vreun “cruciat” în sensul figurat, dar până la proba contrarie este un om onest care apără interesele celor care l-au ales şi are o viziune asupra sportului în care nu doar banul are rolul covârşitor.

Cât plăteşte fiecare circuit pentru a găzdui un GP de F1 vom dezvălui în următoarea ediție a podcastului nostru. Iar până atunci poți urmări episodul 6 din MOTORSPORTcast în care am discutat despre lansările echipelor WilliamsF1 și Alfa Romeo, dar și despre cât câștigă piloții în Formula 1, ce echipe noi ar mai putea intra în competiție, ce opțiuni are Honda din 2026 și ce se mai întâmplă la Ferrari.

Valentin Raducan
La un deceniu de la publicarea primului său articol de profil, Valentin s-a evidenţiat ca fiind cel mai fin analist al F1 şi probabil cel mai bine informat cȃnd vine vorba de istoria acestui sport şi a curselor de Grand Prix. Licenţiat în istorie şi drept, şi-a format astfel un stil analitic foarte plastic, cu rădăcini care coboară pȃnă la Sammy Davis Jr., Giovanni Canestrini, Rodney Walkerley, Denis Jenkinson şi de ce nu, al nostru Jenny Dumitrescu. Pentru el există patru vȃrste ale evoluţiei GP Racing-ului, fiecare exemplificată de etalonul acesteia în mȃnuirea volanului : Georges Boillot, Bernd Rosemeyer, Jim Clark, Michael Schumacher.

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

Câteva concluzii după Marele Premiu al Arabiei Saudite 2023.Un Red Bull “de pe altă planetă”?

Calificările prin intermediul conceptelor principaleUn al doilea pole stagional...

MOTORSPORTcast: Analiza Marelui Premiu de Formula 1 din Bahrain

A fost prima cursă din Formula 1, iar Berti...

MP al Bahrainului 2023: Review. Previziunile sunt confirmate într-un mod exacerbat

După ce a acaparat prima linie a grilei, Red...

MOTORSPORTcast: Avanpremiera MP al Bahrainului

Este săptămâna cursei. Începe un nou sezon din Formula...

Câteva concluzii după testele din Bahrain. Un tablou mai clar ca în trecut? Partea II-a

3 zile de teste înaintea startului de sezon. Prea...

Câteva concluzii după testele din Bahrain. Un tablou mai clar ca în trecut?

3 zile de teste înaintea startului de sezon. Prea...

MOTORSPORTcast: Concluzii după ultima zi de teste din Bahrain

Mai este puțin și începe un nou sezon din...