Sebastian Barbu și Bogdan Iancu fac echipă cu ARC Staking Solutions în lupta pentru titlu

Data publicarii:

ARC Staking Solutions, lider în ecosistemul Elrond în privința calității serviciilor de staking conectate unei infrastructuri descentralizate, devine partenerul principal al echipajului sibian Sebastian Barbu și Bogdan Iancu în sezonul 2022 din Campionatul Național de Raliuri Betano.

ARC Stake face conexiunea dintre tehnologia blockchain și lumea raliurilor începând cu etapa a patra din Campionatul Național de Raliuri Betano, devenind partener principal al echipajului Sebastian Barbu și Bogdan Iancu.

“Unul dintre obiectivele principale ale ARC este sa organizeze și să susțină multiple acțiuni de sprijinire a valorilor naționale din domenii cheie, precum tehnologia, învățământul, sportul și arta. Prin acest parteneriat dorim să adăugăm o componentă de aventură Academiei ARC, oferind cursanților noștri din domeniul Blockchain/Crypto oportunitatea de a interacționa cu lumea sportului auto, alături de unii dintre cei mai talentați piloți de raliu din România. Așa că, vă așteptăm cu drag la următoarele etape de raliu, să trăim împreună emoțiile de pe probele speciale”, a spus Vasile Radu, CEO ARC Staking Solutions.

Viteza, pasiunea și entuziasmul sunt elementele cheie care au dus la parteneriatul dintre ARC Stake și echipajul sibian. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au participat în acest sezon la doar două etape din cele trei programate până acum în Campionatul Național de Raliuri Betano și se află pe locul secund în clasamentul general, cu un total de 84,80 de puncte. Cei doi au terminat pe locul secund în Raliul Harghitei și s-au impus pe probele speciale din Raliul Argeșului, iar împreună cu ARC Stake sunt pregătiți să continue în același fel în lupta pentru titlul național.

“Sunt bucuros că putem anunța parteneriatul cu ARC Stake înaintea etapei de la Bucovina, un raliu pe care l-am câștigat anul trecut. ARC Stake este, începând cu această etapă, partener principal al echipajului nostru și împreună cu ceilalți parteneri vom încerca să ne atingem obiectivele propuse.”, a spus Sebastian Barbu, înaintea Raliului Bucovinei, etapa a patra din Campionatul Național de Raliuri Betonao.

Raliul Bucovinei se va desfășura în perioada 17 – 18 iunie pe specialele de asfalt din jurul orașului Câmpulung Moldovenesc. Vineri, în prima zi a raliului, sunt programate patru probe speciale începând cu ora 15:50. Sâmbătă se vor desfășura celelalte șapte probe, startul pe prima specială a zilei fiind la ora 09:05.  În total, cele 11 probe speciale au o lungime de 122,70 km, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 20:30.

Echipajul sibian este susținut în sezonul 2022 de partenerii: ARC Staking Solutions, Gorgandin, EGLO Romania, Yiippi Mango Energy Drink, Foerch Romania, Mindsoft, Geometrica Architects, P1 și Naceleup.ro.

Despre ARC Staking Solutions

ARC Staking Solutions este un lider în ecosistemul Elrond în privința calității serviciilor de staking, conectate unei infrastructuri descentralizate, cuprinzând cinci locații fizice, dintre care trei private și două în cloud. Scopul ARC Stake este să ofere servicii premium pentru delegatorii din rețeaua Elrond, care caută o platformă sigură și de încredere pentru a-și depozita activele eGLD. Oferă servicii de delegare fără custodie cu securitate ridicată, tarife competitive și infrastructură profesională. Experiența în domeniul blockchain a membrilor fondatori a început cu mult înainte de lansarea serviciilor de staking, prin furnizarea către rețeaua Elrond a primului plugin Zabbix pentru monitorizarea nodurilor, scripturi de automatizare și aplicații web.

Compania țintește să își multiplice contribuția la ecosistemul Elrond și aspiră să devină puntea de legătură dintre oameni și blockchain prin educație, artă, investiții și consultanță, făcând posibilă inițierea tuturor în lumea cripto. De curând, echipa ARC s-a mărit și numără 12 membri, tocmai în scopul concretizării cu succes a proiectelor de viitor. Echipa ARC este o echipă motivată de specialiști din domeniile IT, marketingului, consultanței, artei și comunicării, cu peste 20 de ani experiență. 

În curând, divizia ARC Academy va furniza în țară și în străinătate cursul live “The Blockchain Adventure”, cu traineri pregătiți să vă ghideze într-o călătorie palpitantă pentru înțelegerea acestei tehnologii inovatoare.

Poți delega criptomoneda eGLD la ARC Stake, folosind aplicatia Maiar sau Elrond Web Wallet, cu o rata procentuală anuală de aproximativ 12%.

Website: https://arcstake.com/

Facebook: https://facebook.com/arcstake

Twitter: https://twitter.com/arcstake

Telegram: https://t.me/arcstake

Instagram: https://instagram.com/arcstake

Contact: info@arcstake.com

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

Felipe Drugovich propune o schimbare a regulamentului din Formula 2

Felipe Drugovich, campionul sezonului 2022 din Formula 2, nu...

Max Verstappen câștigă Marele Premiu al Italiei! Cursa a fost încheiată sub Safety Car

Max Verstappen a câștigat fără probleme Marele Premiu al...

Locul secund din Raliul Iașului menține echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu în lupta pentru titlu

După trei zile intense, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu...

Marele Premiu al Olandei 2022. Câteva concluzii

1. Ar fi câştigat Verstappen indiferent de circumstanțe?2. Ar...

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Țărilor de Jos. Mercedes, în fața Ferrari.

Max Verstappen a câștigat fără probleme Marele Premiu al...

Marele Premiu al Olandei 2022: analiză calificări. Nu e pentru cine se pregăteşte

“-Vreau o ajustare a flaps-ului! Două click-uri”. Acestea au...

Max Verstappen obține pole position-ul în Marele Premiu al Țărilor de Jos

Max Verstappen a fost cel mai rapid în calificările...