Lewis Hamilton surprinde din nou: „Mercedes nu se va lupta pentru victorii, e mult mai rău decât anul trecut!”

Data publicarii:

Lewis Hamilton (37 ani) nu se așteaptă să se lupte la victorie săptămâna viitoare în Bahrain, fiind de părere că monopostul Mercedes nu este la nivelul rivalilor.

Septuplul campion mondial susține că echipa sa mai are încă foarte mult de muncit pentru a întelege și a optimiza noul monopost din 2022, iar situația este una complicată.

Din cauza regulamentului schimbat, sunt foarte multe necunoscute, iar timpul este unul scurt. În consecință, britanicul nu crede că problemele vor fi rezolvate până la prima cursă din acest an.

Hamilton s-a aflat în monopost în sesiunea de dimineață a ultimei zile de teste din Bahrain, însă nu s-a simțit foarte bine în noul W13, una dintre probleme fiind același fenomen de porpoising.

Hamilton surprinde: „Mercedes nu se va lupta pentru victorii momentan”

Britanicul a recunoscut că există probleme la monopostul campioanei en-titre, Mercedes, dar e optimist că se vor putea rezolva pe parcursul anului. Pentru prima parte a sezonului însă, Lewis crede că Mercedes este doar a patra echipă, după Ferrari, Red Bull și McLaren.

„Mereu avem încredere că putem rezolva orice fel de problemă apare, dar pentru moment nu suntem cei mai rapizi. Ferrari a părut să fie mult mai rapidă, la fel Red Bull, poate chiar și McLaren.

Porpoising-ul este una dintre slăbiciunile noastre. Chiar îmi doresc să scăpăm de problema asta pentru a vedea adevăratul potențial al mașinii.

„E mult mai rău decât anul trecut, acum avem multe probleme de gestionat, iar asta nu se poate face într-o săptămână. Pentru moment, nu cred că suntem suficient de competitivi pentru a ne lupta la victorii”, a declarat Lewis Hamilton.

Lewis Hamilton
Sebastian Cristian
Pasionat de motorsport de la o vârstă foarte fragedă, Sebastian a debutat în presa de profil în 2020, remarcându-se prin entuziasmul și totodată, seriozitatea cu care abordează orice statistică din lumea Formulei 1. Student al specializării de comunicare și media emergente, Sebastian pune foarte mult accentul pe informarea corectă și eficientă a publicului, ambalând statisticile și curiozitățile din motorsport într-un stil propriu și accesibil tuturor pasionaților. Urmăritor al curselor de Formula 1 încă de la 4 ani, a crescut cu triumfurile lui Michael Schumacher, însă afirmă că un alt german, Sebastian Vettel, a dus la cote paroxistice dragostea sa pentru motorsport.

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

„La Barcelona începe cu adevărat sezonul!” La ce ne putem aştepta de la Marele Premiu al Spaniei?

Datorită complexităţii circuitului de la Montmelo, încă din a...

Mercedes ar putea renunța la conceptul extrem al sidepodurilor la Barcelona

Mercedes nu exclude varianta renunțării la conceptul sidepodurilor minimaliste,...

Formula 1: Crypto Miami Grand Prix. Review: Cum s-a înclinat balanţa în favoarea Red Bull

Pe noul circuit din Miami în mijlocul unei atmosfere...

Ultimul erou de acţiune. 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Gilles Villeneuve

Din păcate, după 8 mai 1982 despre Gilles Villeneuve...

Piloții avertizează că nu va fi o cursă reușită în Miami: „E pur și simplu teribil”

După primele antrenamente libere desfășurate pe circuitul din Miami,...

Charles Leclerc devine primul ambasador al EA SPORTS F1

Charles Leclerc, liderul clasamentului F1 înaintea cursei de la...

Războiul upgrade-urilor înainte de Grand Prix-ul de la Miami

Într-un sezon desfăşurat sub auspiciile celei mai radicale schimbări...

Porsche și Audi vor participa în Formula 1 din 2026

Herbert Diess, CEO-ul Grupului Volkswagen, a anunțat că mărcile...