E oficial! Nikita Mazepin nu va mai concura în Formula 1. Haas a încheiat contractul cu pilotul rus

Data publicarii:

Nikita Mazepin (23 ani) nu va mai fi pilotul celor de la Haas, echipa americană luând decizia de a încheia atât contractul cu rusul, cât și cu sponsorul rus Uralkali, după ce Federația Rusă a invadat Ucraina.

Inițial, FIA a explicat că pilotul rus va trebui să semneze un document special prin care i se interzice să susțină în vreun fel invazia Rusiei în țara vecină. Acel document reprezenta una dintre condițiile prin care Mazepin mai putea continua în Formula 1.

Nikita Mazepin nu va mai pilota în Formula 1

Totuși, chiar dacă rusul era de acord cu principiile FIA, de pace și de neutralitate în ceea ce privește războiul început pe 24 februarie, șansele sale erau foarte mici de a mai continua, mai ales că tatăl lui Nikita, Dmitri Mazepin, este un apropiat al lui Vladimir Putin.

Mai mult decât atât, în cazul în care Mazepin continua alături de Haas, rusul putea fi exclus de la anumite curse, decizia fiind luată și de țările care organizează Grand Prix-uri. Marea Britanie anunțase deja că nu o să îi permită lui Mazepin să concureze la Silverstone, ceea ce ar fi dus la o situație complicată, atât pentru pilot, cât și pentru Haas.

Pilotul rus a debutat în 2021, sezon care a devenit primul și ultimul pentru Mazepin în Formula 1, având în vedere războiul din Ucraina și sancțiunile care i-au vizat pe sportivii din Rusia.

MP al Rusiei, anulat

FIA a anunțat pe 25 februarie că Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, de la Soci, nu va mai avea loc în acest sezon, asta după ce Federația Rusă a pornit atacul asupra țării vecine în dimineața zilei de joi, 24 februarie.

Vestea vine după ce mai mulți piloți și-au exprimat nemulțumirea față de acel Grand Prix, iar voci precum Sebastian Vettel și Max Verstappen au precizat clar că nu li se pare normal să mai existe cursă în Rusia.

„Campionatul Mondial de Formula 1 ajunge în țări din întreaga lume cu o viziune pozitivă, de a uni oamenii, de a aduce națiunile împreună. Urmărim ce se întâmplă în Ucraina șocați, cu tristețe, dar și cu speranța unei soluționări rapide și pașnice a crizei actuale.

Marți seara am discutat împreună cu echipele despre poziția noastră, iar concluzia este că organizarea MP al Rusiei în circumstanțele actuale este imposibilă”, a precizat FIA într-un comunicat de presă.

Sebastian Cristian
Pasionat de motorsport de la o vârstă foarte fragedă, Sebastian a debutat în presa de profil în 2020, remarcându-se prin entuziasmul și totodată, seriozitatea cu care abordează orice statistică din lumea Formulei 1. Student al specializării de comunicare și media emergente, Sebastian pune foarte mult accentul pe informarea corectă și eficientă a publicului, ambalând statisticile și curiozitățile din motorsport într-un stil propriu și accesibil tuturor pasionaților. Urmăritor al curselor de Formula 1 încă de la 4 ani, a crescut cu triumfurile lui Michael Schumacher, însă afirmă că un alt german, Sebastian Vettel, a dus la cote paroxistice dragostea sa pentru motorsport.

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

Felipe Drugovich propune o schimbare a regulamentului din Formula 2

Felipe Drugovich, campionul sezonului 2022 din Formula 2, nu...

Max Verstappen câștigă Marele Premiu al Italiei! Cursa a fost încheiată sub Safety Car

Max Verstappen a câștigat fără probleme Marele Premiu al...

Locul secund din Raliul Iașului menține echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu în lupta pentru titlu

După trei zile intense, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu...

Marele Premiu al Olandei 2022. Câteva concluzii

1. Ar fi câştigat Verstappen indiferent de circumstanțe?2. Ar...

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Țărilor de Jos. Mercedes, în fața Ferrari.

Max Verstappen a câștigat fără probleme Marele Premiu al...

Marele Premiu al Olandei 2022: analiză calificări. Nu e pentru cine se pregăteşte

“-Vreau o ajustare a flaps-ului! Două click-uri”. Acestea au...

Max Verstappen obține pole position-ul în Marele Premiu al Țărilor de Jos

Max Verstappen a fost cel mai rapid în calificările...