Charles Leclerc ar fi de acord să piloteze pentru Ferrari în cursa de la Le Mans

Data publicarii:

Charles Leclerc a precizat că i-ar plăcea să participe la cursa de 24 de ore de la Le Mans alături de Ferrari, odată cu noul program anunțat de echipa italiană, dacă va avea oportunitatea.

Ferrari a anunțat miercurea trecută că se va întoarce în clasa supremă din 2023, odată cu participarea sa în cursa de la Le Mans a Campionatului Mondial de Anduranță.

Decizia luată pune echipa italiană într-o situație cu care nu s-a mai “confruntat”  din 1973, atunci fiind ultima participare oficială la celebra cursă de 24 ore de la Le Mans . In 2023 se vor împlini 58 de ani de la ultima victorie a echipei din Maranello pe “Circuit de la Sarthe”, aceasta având loc în 1965.

Fan declarat al jocurilor video, monegascul din curtea Scuderiei a participat la cursa online de la Le Mans, declarând ulterior că este nerăbdător să piloteze și în realitate acolo într-o bună zi.

Întrebat fiind la evenimentul de prezentare al echipei Ferrari pt sezonul 2021, Leclerc a precizat că deși scopul principal rămâne Formula 1, nu exclude o participare alături de echipă  în celebra cursă din nord-vestul Franței.

“Iubesc cursa de la Le Mans, întotdeauna am fost un mare fan. Dacă oportunitatea se va ivi, voi fi foarte încântat să particip. Pentru moment, ne concentrăm doar pe Formula 1. Dar repet, daca va exista oportunitatea, atunci de ce nu”, a spus pilotul monegasc.

De cealaltă parte, colegul lui Leclerc, ibericul Carlos Sainz, a fost mai rezervat în ceea ce privește posibilitatea de a concura la Le Mans în viitor, dar este încântat de proiectul Hypercar anunțat de echipa italiană.

“E foarte bine că un brand precum Ferrari vrea să încerce din nou la Le Mans, eu voi fi cel mai mare fan al lor. Însă consider că avem foarte mult de lucru și ma concentrez în întregime pe echipa de Formula 1, orice alt proiect nu mă interesează în mod direct acum. Voi urmări cu atenție programul Hypercar anunțat de Ferrari, însă este totuși puțin cam îndepărtat”, a precizat Sainz Jr.

O altă întrebare apărută era legată de motivul din spatele implicării Ferrari la Le Mans, vehiculându-se ideea că limita bugetară introdusă în Formula 1 începând cu 2021 stă la baza acestei decizii.

Mattia Binotto a negat însă o astfel de presupunere, sugerând că participarea la Le Mans a fost foarte bine analizată de către echipă.“Nu, nu este o consecință a noului regulament financiar. Programul a fost bine analizat, este în interesul nostru și am decis să ne implicăm.”

Întrebat și dacă va conduce în mod direct proiectul Le Mans, italianul a susținut că Ferrari este o companie unică și nu este atât de important cine conduce echipa.

“Nu voi conduce în mod direct echipa. Noi, cei de la Scuderia Ferrari, suntem concentrați integral pe Formula 1. Dar repet, suntem aceeași companie și, dacă putem ajuta prin expertiza noastră, o vom face”, a mai precizat Binotto.

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

Luca Viișoreanu și echipa Real Racing sunt pregătiți pentru etapa de la Vallelunga

În acest weekend, Luca Viișoreanu va lua startul în...

Weekend cu ghinion pentru Theodora Gumeniuc în Polonia

Theodora Gumeniuc a avut un weekend cu mult ghinion...

5 medalii, dintre care două de aur, pentru piloții Top Cross TCS Racing Team în Turcia

Piloții echipei Top Cross TCS Racing Team au reprezentat...

Câteva puncte de discuție înaintea debutului de sezon european. Partea I

6 curse plus 2 sprinturi s-au desfăşurat până acum....