S-au deschis înscrierile pentru Sibiu Rally Romania 2018

Data publicarii:

Începând cu data de 26 iunie s-au deschis înscrierile pentru Sibiu Rally Romania, eveniment dedicat vehiculelor istorice, electrice și mașinilor de curse, programat în perioada 16 – 18 august 2018.

Sibiu Rally Romania figurează și anul acesta în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA şi este etapă în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România (RCR).

La fel ca anul trecut, Sibiu Rally Romania este inclusă în calendarul FIVA alături de curse celebre din Italia, Germania, Marea Britanie sau Japonia. Pentru a-și păstra statutul internațional, dar și pentru a atrage din nou un număr mare de echipaje la start, traseul include cele mai importante puncte turistice din județul Sibiu și, desigur, celebrul drum Transgăgărășan, competiția fiind deschisă tuturor tipurilor de vehicule istorice și de competiție.

Concurenții se pot înscrie la una din cele două clase distincte, regularitate clasică și regularitate sportivă, iar vehiculele sunt împărțite pe categoriile B,C,D,E,F,G și H în funcție de anul de fabricație al mașinii între 1905 și 1988.

De asemenea, va exista, la fel ca și la alte mari competiții internaționale, categoria Young Timer pentru mașini produse după 1989, iar pentru mașinile de curse există categoria Speed Challenge unde se pot înscrie toate tipurile de mașini de competiție.

“Avem în program un traseu fabulos, plin de provocări, pentru toți cei care se vor înscrie. Pentru participanții străini, pe care-i așteptăm în număr mai mare decât la edițiile precedente, este ocazia perfectă de a descoperi frumusețile județului nostru. Sibiu Rally România este ocazia perfectă de a promova orașul Sibiu atât la nivel național, cât și internațional. Am pregătit multe surprize pentru participanți și îi invit pe toți cei pasionați de mașini clasice la Sibiu pentru un spectacol de excepție”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Romania.

Principala nouatate de anul acesta este integrarea în cadrul competiției a unei clase dedicată mașinilor electrice. Astfel, în competiție se pot înscrie orice model de mașină electrică, indiferent de anul de fabricație, obiectivul fiind acela de a promova acest tip de mobilitate.

“Mașinile electrice sunt din ce în ce mai prezente pe străzile din România și sunt o alternativă nepoluantă. Tocmai de aceea, Sibiu Rally Romania este prima competiție oficială în care sunt admise la start și vehicule electrice”, a mai adăugat Sorin Itu.

Sibiu Rally Romania se va desfășura în perioada 16 – 18 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor. Toate detaliile referitoare la înscriere sunt disponibile pe site-ul www.raliulsibiului.ro

Share:

Aboneaza-te la newsletter

Populare

Citeste mai mult
Related

„La Barcelona începe cu adevărat sezonul!” La ce ne putem aştepta de la Marele Premiu al Spaniei?

Datorită complexităţii circuitului de la Montmelo, încă din a...

Mercedes ar putea renunța la conceptul extrem al sidepodurilor la Barcelona

Mercedes nu exclude varianta renunțării la conceptul sidepodurilor minimaliste,...

Formula 1: Crypto Miami Grand Prix. Review: Cum s-a înclinat balanţa în favoarea Red Bull

Pe noul circuit din Miami în mijlocul unei atmosfere...

Ultimul erou de acţiune. 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Gilles Villeneuve

Din păcate, după 8 mai 1982 despre Gilles Villeneuve...

Piloții avertizează că nu va fi o cursă reușită în Miami: „E pur și simplu teribil”

După primele antrenamente libere desfășurate pe circuitul din Miami,...

Charles Leclerc devine primul ambasador al EA SPORTS F1

Charles Leclerc, liderul clasamentului F1 înaintea cursei de la...

Războiul upgrade-urilor înainte de Grand Prix-ul de la Miami

Într-un sezon desfăşurat sub auspiciile celei mai radicale schimbări...

Porsche și Audi vor participa în Formula 1 din 2026

Herbert Diess, CEO-ul Grupului Volkswagen, a anunțat că mărcile...